„Magicianul” Petrescu!** Nou-promovata Kuban a încheiat pe locul 6 sezonul regulat! Ce îi așteaptă pe Traore & co.

Redactor:
Mihai Molnar
  • Publicat:
  • Actualizat:

La primul sezon pe prima scenă din Rusia, Dan Petrescu și-a arătat stofa de antrenor. Demonstrație făcută și în alte campionate și croită pe același tipar. Echipe mici, fără vedete, dar care fac performanțe. Pe cifre, Kubanul e aproape cea mai bună nou-promovată din Rusia și se pregătește de un play-off cu granzii.

S-a încheiat sezonul regulat, acum urmează ultima parte, cea mai importantă, a campionatului gigantic din Rusia, sezonul 2011-2012. Deși la început miza era salvarea de la retrogradare, Dan Petrescu și-a dus echipa în play-off-ul de Europa. Și în ce manieră! S-a clasat pe 6, cu 49 de puncte în 30 de etape. De la rebranduirea primei ligi din Rusia în Premier League (2002), o singură nou-promovată s-a descurcat mai bine, Rubin Kazan, care a încheiat pe ultima poziție a podiumului în 2003, cu 53 de puncte. Cu jucători aduși pe bani relativ puțini, din Liga I, precum Varga sau Bucur, și cu ex-„ceferistul” Traore, deja un star în Rusia (locul 3 în clasamentul golgheterilor), Dan Petrescu a creat o echipă care-i seamănă. Muncitoare, dârză, care nu impresionează la capitolul spectacol, dar care adună rezultate. Fără mulți „pianiști”, cu accent pe salahori.

„Ar fi fost mai bine să începem în primăvară”
Kuban se pregătește acum de play-off-ul de titlu și locurile de Europa. Urmează șapte dispute, tur-retur, cu forțele campionatului rus. „Primele șapte locuri sunt rezervate în Rusia”, spunea Petrescu în urmă cu câteva săptămâni, aluzie la faptul că e greu să te bați cu echipele din capitală, cu Zenit, Rubin sau cu noua forță Anji. Primele două etape se joacă peste două săptămâni, apoi campionatul se va relua abia în primăvară. O programare care nu-i prea convine „Bursucului”, care se teme ca echipa sa să nu piardă momentul bun (doar două înfrângeri în ultimele două luni și jumătate). „Ar fi fost mai bine să începem în primăvară, deoarece acum este o pauză competițională și jucătorii s-ar putea deconecta. În plus, avem și probleme cu cartonașele galbene”, a spus Petrescu. Primul adversar din faza play-off-ului e Dinamo Moscova, în deplasare, pe 20 noiembrie.

Tom Tomsk, fără gol înscris în 1.166 de minute!

Dacă Kuban e printre premianții sezonului regulat 2011-2012 din Rusia, o altă echipă care are români în lot s-a remarcat, dar la polul opus. Tom Tomsk, gruparea siberiană la care evoluează Ropotan (împrumutat de la Dinamo Moscova) și care-l are în lot și pe Dănănae, a înscris și ea un record în sezonul regulat 2011-2012 din Rusia. Unul negativ. Tom Tomsk n-a reușit să marcheze timp de 12 partide consecutive, un „blestem” care a început chiar după un succes cu 3-1 pe terenul lui Kuban și care s-a rupt abia în weekend, la eșecul de la Rostov (1-2). Recordul de ineficacitate anterior îl deținuse Lokomotiv Moscova, care nu marcase timp de zece meciuri consecutive (943 minute) în sezonul din 1954!

27 de goluri a încasat Kuban (cele mai puține primite de o nou-promovată)

14 goluri au fost marcate de Traore (4 din penalty), locul 3 în clasamentul golgheterilor, după Doumbia (23) și Kerzhakov (16)

38 de goluri a marcat Kuban în sezonul regulat

Campioana se califică direct în grupele Ligii Campionilor, vicecampiona în turul al treilea preliminar, iar locurile 3-5 în Europa League

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
3 ani ÎNCHISOARE pentru șoferii ROMÂNI. Nimeni n-are dreptul. Te prinde imediat
3 ani ÎNCHISOARE pentru șoferii ROMÂNI. Nimeni n-are dreptul. Te prinde imediat
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×